Dacă ai şti ce e în spatele gloriei din gimnastica feminină, ai ieşi pe stradă cu pancarte şi ai cere interzicerea ei prin lege. De fapt însuşi termenul de gimnastică feminină este impropriu de multă vreme. Termenul corect ar fi „gimnastică juvenilă”.
Îmi amintesc de cînd eram copil şi vedeam la televizor concursurile de gimnastică. Păi, nene, acolo erau nişte femei în toată regula, cu coapse, cur şi ţiţe! Cu mişcări domoale, rotunde şi cu salturi decente (remember Alina Goreac?). Totul s-a terminat la şfîrşitul anilor ’60 şi totul a început odată cu Nadia Comaneci, prin anii ’70.
Descreieraţii ăia de Bela şi Martha Kaloly au văzut ceea ce nu mai văzuse nimeni, şi anume că un corp mai mic poate efectua mişcări mai energice şi mai precise.
Dar cine are un corp mai mic? Aha... o copchilă de 10 ani. Plus că într-o femeie de 20 de ani nu prea poţi să cărăbăneşti pumni şi palme, că rişti să ţi le întoarcă, sau să-şi cheme gagiul să-ţi fută o mamă de bătaie mai sub seară, după antrenament.
Reţeta e simplă: ceva cunoştinţe tehnice, corpuri mici şi zvelte, violenţă maximă la antrenamente şi tăcere complice a părinţilor si autorităţilor.
Şi uite-aşa, în cîţiva ani, gimnastica românească a ajuns să domine podiumurile mondiale, fiindcă copchilele noastre concurau cu „balenele” sovietice, frumoase, dar lente. Asta pînă s-au prins şi sovieticii de şmecherie. Atunci a început o competiţie oarbă, la care s-a adăugat, logic, China. În ultimii ani gimnastica românească, slava domnului, a mai dat înapoi, pentru că nu prea se mai găsesc părinţi dispuşi să-şi trimită copilele la sala de tortură.
O să zici că gloria patriei e importantă şi că suferinţele acelor copchile sînt nesemnificative în faţa rezultatelor. Da? Ştii de ce zici aşa? Fiindcă nu ştii că în spatele celor 10-12 gimnaste de succes mai sînt cîteva sute de anonime, care au trecut prin acelaşi calvar, dar, ori şi-au rupt miinile şi picioarele, ori şi-au zdrobit capul pe bîrnă (numită şi „puntea suspinelor”, dacă nu ştiai).
Am avut ocazia să asist pentru jumătate de oră la un antrenament adevărat la Oneşti, exact în sala în care Nadia şi-a croit drum spre celebritate. Am văzut cîteva zeci de fetişoare incredibil de mici, la care doi haidamaci de antrenori strigau ca descreieraţii, înjurîndu-le şi cîrpindu-le şi cîte-o palmă după ceafă (aşa, mai încet, că doar erau oaspeţi străini de faţă).
Am şi vorbit cu cîteva dintre ele. Le-am întrebat de vîrstă. Am fost şocat să aud răspunsuri gen 16, sau 17, de la nişte arătări de 1 metru douăşcinci, cu păr bogat pe mîini şi picioare. Mi-am dat seama că o fată de 17 ani (care ar trebui să fie o „bunăciune”, nu-i aşa?) nu poate fi ţinută la statura aia decît forţat, cu medicamente speciale. Dovada că sportivii tineri sînt dopaţi cu medicamente am avut-o altă dată, cînd , într-un resturant, am asistat la masa de prînz a unor sportivi juniori. Imediat după ce au mîncat, antrenorul lor a pus pe masă, fiecăruia, cîte un pumn de pilule colorate – vreo 7 – iar ei le-au înghiţit fără să clipească, că altfel ar fi luat, nu-i aşa? – o scatoalcă după ceafă.
Am facut şi eu sport de performanţă – handbal – dar pe vremea aia nu ne dădeau pilule, ci doar cîte-o ciocolată din cînd în cînd, tenişi, short, tricou cu număr şi abonament de tramvai. Plus alergări kilometrice, flotări cu miile, plonjoane cu milioanele, miliarde de pase şi cîte-o scatoalcă, ce-i drept.
De fiecare dată cînd văd sau aud că gimnastele noastre au înregistrat un nou eşec pe plan mondial, mă bucur. De fiecare dată cînd aud de cîte-un nou succes, mă strînge-n spate. Nadia, dacă ar fi cinstită, ar trebui să iasă la televizor şi să ceară interzicerea gimnasticii juvenile şi revenirea la gimnastica feminină. Sau interzicerea de tot.
Mai la vale îţi dau un link spre un video cu accidente la gimnastică. Pune mîna şi vezi dacă-ţi vine-a rîde sau a plînge. Iară dacă vei mai zice cumva că gimnastica e frumoasă şi că nu am dreptate, înseamnă că nu te deosebeşti prea tare de spectatorii care urmăreau încîntaţi luptele de gladiatori.
http://www.youtube.com/watch?v=4GF2O8-t1Cw
Şi încă mai la vale, o înregistrare rarisimă cu Alina Goreac.
http://www.youtube.com/watch?v=VkhlU9xdO9k
Îmi amintesc de cînd eram copil şi vedeam la televizor concursurile de gimnastică. Păi, nene, acolo erau nişte femei în toată regula, cu coapse, cur şi ţiţe! Cu mişcări domoale, rotunde şi cu salturi decente (remember Alina Goreac?). Totul s-a terminat la şfîrşitul anilor ’60 şi totul a început odată cu Nadia Comaneci, prin anii ’70.
Descreieraţii ăia de Bela şi Martha Kaloly au văzut ceea ce nu mai văzuse nimeni, şi anume că un corp mai mic poate efectua mişcări mai energice şi mai precise.
Dar cine are un corp mai mic? Aha... o copchilă de 10 ani. Plus că într-o femeie de 20 de ani nu prea poţi să cărăbăneşti pumni şi palme, că rişti să ţi le întoarcă, sau să-şi cheme gagiul să-ţi fută o mamă de bătaie mai sub seară, după antrenament.
Reţeta e simplă: ceva cunoştinţe tehnice, corpuri mici şi zvelte, violenţă maximă la antrenamente şi tăcere complice a părinţilor si autorităţilor.
Şi uite-aşa, în cîţiva ani, gimnastica românească a ajuns să domine podiumurile mondiale, fiindcă copchilele noastre concurau cu „balenele” sovietice, frumoase, dar lente. Asta pînă s-au prins şi sovieticii de şmecherie. Atunci a început o competiţie oarbă, la care s-a adăugat, logic, China. În ultimii ani gimnastica românească, slava domnului, a mai dat înapoi, pentru că nu prea se mai găsesc părinţi dispuşi să-şi trimită copilele la sala de tortură.
O să zici că gloria patriei e importantă şi că suferinţele acelor copchile sînt nesemnificative în faţa rezultatelor. Da? Ştii de ce zici aşa? Fiindcă nu ştii că în spatele celor 10-12 gimnaste de succes mai sînt cîteva sute de anonime, care au trecut prin acelaşi calvar, dar, ori şi-au rupt miinile şi picioarele, ori şi-au zdrobit capul pe bîrnă (numită şi „puntea suspinelor”, dacă nu ştiai).
Am avut ocazia să asist pentru jumătate de oră la un antrenament adevărat la Oneşti, exact în sala în care Nadia şi-a croit drum spre celebritate. Am văzut cîteva zeci de fetişoare incredibil de mici, la care doi haidamaci de antrenori strigau ca descreieraţii, înjurîndu-le şi cîrpindu-le şi cîte-o palmă după ceafă (aşa, mai încet, că doar erau oaspeţi străini de faţă).
Am şi vorbit cu cîteva dintre ele. Le-am întrebat de vîrstă. Am fost şocat să aud răspunsuri gen 16, sau 17, de la nişte arătări de 1 metru douăşcinci, cu păr bogat pe mîini şi picioare. Mi-am dat seama că o fată de 17 ani (care ar trebui să fie o „bunăciune”, nu-i aşa?) nu poate fi ţinută la statura aia decît forţat, cu medicamente speciale. Dovada că sportivii tineri sînt dopaţi cu medicamente am avut-o altă dată, cînd , într-un resturant, am asistat la masa de prînz a unor sportivi juniori. Imediat după ce au mîncat, antrenorul lor a pus pe masă, fiecăruia, cîte un pumn de pilule colorate – vreo 7 – iar ei le-au înghiţit fără să clipească, că altfel ar fi luat, nu-i aşa? – o scatoalcă după ceafă.
Am facut şi eu sport de performanţă – handbal – dar pe vremea aia nu ne dădeau pilule, ci doar cîte-o ciocolată din cînd în cînd, tenişi, short, tricou cu număr şi abonament de tramvai. Plus alergări kilometrice, flotări cu miile, plonjoane cu milioanele, miliarde de pase şi cîte-o scatoalcă, ce-i drept.
De fiecare dată cînd văd sau aud că gimnastele noastre au înregistrat un nou eşec pe plan mondial, mă bucur. De fiecare dată cînd aud de cîte-un nou succes, mă strînge-n spate. Nadia, dacă ar fi cinstită, ar trebui să iasă la televizor şi să ceară interzicerea gimnasticii juvenile şi revenirea la gimnastica feminină. Sau interzicerea de tot.
Mai la vale îţi dau un link spre un video cu accidente la gimnastică. Pune mîna şi vezi dacă-ţi vine-a rîde sau a plînge. Iară dacă vei mai zice cumva că gimnastica e frumoasă şi că nu am dreptate, înseamnă că nu te deosebeşti prea tare de spectatorii care urmăreau încîntaţi luptele de gladiatori.
http://www.youtube.com/watch?v=4GF2O8-t1Cw
Şi încă mai la vale, o înregistrare rarisimă cu Alina Goreac.
http://www.youtube.com/watch?v=VkhlU9xdO9k
11 comentarii:
Am vazut si eu fatucile alea. Pareau de 7 ani maxim si aveau 14-16. Sunt mandria Onestiului iar parintii care reusesc sa le dea acolo se considera realizati. Dupa ce se lasa de sport se ingrasa teribil, se deformeaza. Nadia e o exceptie ca a ramas cat de cat normala. Antrenamentele lor sunt foarte dure si majoritatea sunt in limba sa fie bagate in seama, filmate, remarcate etc.
Alegerea Onestiului ca pepiniera de gimnaste nu e o intamplare. La Bucuresti sau intr-un oras mai instarit nu ar fi gasit nimeni oameni dispusi in asemenea hal la sclavie sportiva. Dar un targ sarantoc din Moldova e locul perfect de unde poti recruta oameni dispusi la orice pentru a scapa de saracie si anonimat cronic.
Pesemne ca orice sport de performanta ascunde in bucataria lui barbarii de felul asta. Intr-o lume normala, pe langa probele sportive specifice, ar trebui instituite niste standarde biologice care sa te califice ca fiinta umana normala. Nu e firesc sa deformezi niste oameni pentru a-i aduce la performante inumane - si cu asta sa faci de fapt propaganda capacitatilor omului tipic.
Personal, cu toate ca ar trebui sa fiu cinic si sa accept abjectia umanitatii drept ceva normal, sper totusi ca o sa vina o vreme cand specia asta imputita o sa-si respecte indivizii.
Eu am avut o colega de clasa care in clasa I a fost selectionata pentru Scoala de Gimnastica de la Deva. A rezistat un an sau nici atat... Cateodata ne mai povestea cum a fost la Deva si isi amintea ca aveau antrenamente din zori si la scoala nu mai aveau putere sa invete ca erau extenuati si fizic si psihic.
Salve!
Sunt absolut de acord cu ce spui.
Mai mult, am vazut cam acelasi tip de "sportivitate" inclusiv in gimnastica ritmica, unde copila noastra incepuse sa faca performanta. Am retras-o dupa un concurs.
1. Pe de o parte pentru ca antrenoarea,care era oricum foarte departe de "modelul" mitocanesc de antrenor, tot nu reusea sa-si mentina integral limbajul intr-o zona a corectitudinii si educatiei. "Esti proasta, fato?", "hai, apleaca-te, nu fi nesimtita!" etc...
N-AM SA PERMIT NICIODATA CUIVA, ORICUI, SA VORBEASCA ASTFEL CU UN COPIL, MAI ALES AL MEU. Mai intai sa se duca antrenorii frumusel sa invete din nou cei "7 ani de acasa" si dupa aia mai vedem...
I-am zis: "doamna, va cer sa nu mai folositi astfel de cuvinte in timpul antrenamentului. Copilului meu NIMENI nu are dreptul sa-i vorbeasca astfel, dealtfel NICIUNUI copil, si nimanui, nu aveti dreptul sa-i vorbiti astfel. Ati inteles?"
Mi-a pironit o privire foarte contrariata si apoi, plina de ura, a raspuns: "Adica cum, doamna, chiar nimic nu pot sa fac? Si atunci CUM SA LE EXPLIC, CUM SA LE COMAND?"
Atunci, am luat copilul si am plecat definitiv. Cand acesti "antrenori" vor pricepe de-adevaratelea care e sensul sportului si al civilizatiei prin sport, probabil ca si romanii vor arata altfel.
2. Pe de alta parte, pentru ca la acel concurs national de gimnastica, am vazut de foarte aproape comportamentul unui antrenor de la iasi cu niste copilite de 5,8 ani. In viata mea n-am vazut asa ceva! Pe cuvantul meu de onoare, am vrut sa chem acolo Protectia copilului, Politia si orice autoritate care ar fi putut fi sesizata. Pur si simplu acel antrenor batran era DEMENT. Copilitele acelea petrec intregul lor timp in teroare. Insa ceea ce m-a oripilat cel mai tare a fost ca nimeni dintre autoritatile sportive prezente nu faceau nimic. Am inteles ca il cunosteau de mult timp, dar pentru ca avea "rezultate', nu ii deranja de fel comportamentul acestui animal cu chip de om.
Nici astazi nu stiu cum de nu m-am aruncat asupra lui sa-l ucid pentru violenta fizica si verbala cu care se purta cu acele mititele si fragile fetite.
Mentalul colectiv din sport este grotesc. Iar lipsa educatiei antrenorilor este cheia. O drama...
@nicole
Totusi, eu cred ca e bine sa-ti dai copila sa faca un sport, preferabil unul de echipa - volei, handbal. Sint si acolo injuraturi si urlete (mai ales la meciuri, unde tensiunea poate justifica asta), dar e alta atmosfera...
Pentru baieti e mai usor, ca deh... oricum, ce e la gura noastra inca de pe la 14-15 ani!... Hehe...
@Zorba,
face deja, baschet. O sa razi, dar pentru ca programul de antrenament de la grupa de performanta a fetelor se suprapune cu cel de la afterschool (e clasa a II-a), fata mea se antreneaza de doua ori pe saptamana cu grupa baietilor, la scoala, unde e o grupa a Clubului Dinamo. :lol:
N-are nici o problema de adaptare si e cea mai constiincioasa la antrenament, pe langa ca ii place mult de tot baschetul. De fapt, ca sa intelegi, eu am facut 12 ani baschet de performanta si ies cu Lia si prietenii ei&parintii lor de vreo 3 ani in Tei si jucam, vara.
Este ceea ce si eu cred: ca e musai si deosebit de util si frumos ca ai nostri copii sa faca un sport de echipa, baschet, volei sau handbal. Din punctul meu de vedere, baschetul este cel mai grozav, mai ales ca dezvoltator de caractere si educatie. Mie acest sport mi-a schimbat viata. Ii datorez urias de mult pentru intreaga mea formare. Ca si pasiunea pentru carti si invatatura...
@nicole
Neneneeeee... handbalul e cel mai tare!:))
hihihi.... ba nuuuuuu, ca handbalu' e cu violenta si plonjoane si ruptura de menisc....
la fete mai este si cu ditai fundu'/soldurile, cand ti-o trage o handbalista un cot, ala esti!...
putina elegantza, va rog!...
la baieti, recunosc, merge bine de tot handbalul... :)
@nicole
Da, asa e... baschetul e sah pe linga handbal. Cit despre coate de la handbaliste, am luat cite vrei tu, ca le punea pe bietele fete sa se antreneze cu noi, ca sa le inraim. Maaama, ce inraite ieseau de la antrenament!...
Tare! haaaaa... ce inraite ieseaaau... :lol:
si noi jucam vara cu baietii, dar noua ne placea si nu ne inraiam, ca eram dupa antrenamentul de la mare si eram bronzate... Abia mai uitam antrenamentul cu saculeti la glezne de pe nisipul plajei din Jupiter. Cinicul ala de antrenor ne mai punea si muzica de discoteca, zicea ca numai asa putem sa capatam cea mai buna detenta si numai asa saculetii devin usori...
La sfarsit, ne dadea doua ture de lac urias (in Jupiter) si n-aveai cum sa-l fraieresti, ca alternativa era sa-l treci inot. :)
ce amintiri!...
ei, acu' ca ne-am amuzat, iti zic o zi buna!
@nicole
Aşijderea
Trimiteți un comentariu