vineri, 3 decembrie 2010

O poveste de viata


Cind telefonul sună, pe la ora 1 noaptea, Andrei deja adormise cu cartea in miini.
- Buna dimineata, sau buna seara la dumneavoastra. V-am sunat ca sa va dau o veste proasta: parintii dumneavoastra au murit asta noapte, in somn. Linistiti.
- A… da? Bine… multumesc – spuse Andrei si se freca la ochi. Se spala pe fata si pe dinti, la baie, si-l suna pe James.
- Hello, James.
- Yes Sir.
- Imi pare rau ca te trezesc la ora asta. Uite ce te rog: pregateste avionul. Dimineata plecam la Bucuresti. Au murit parintii mei.
- Oh, Sir! Imi pare nespus de rau!
- E OK. James. Multumesc.
- Avionul va fi gata la ora 6. Daca primim aprobare cred ca putem decola pe la 8-9.
- Bine. Vom fi acolo la 7.
- Yes Sir.

Dan si Amalia Iorgulescu s-au cunoscut in 1933. Dan avea 23 de ani, Amalia 17. A fost dragoste la prima vedere. O dragoste care a luat foc instantaneu si a ars pina la sfirsitul lungii lor vieti. Dan era dintr-o familie de burghezi instariti, Amalia la fel. Norii negri care se aratau pe cerul Europei n-a pus asupra lor nici un pic de umbra. Si-au petrecut studentia la Paris, Viena si Berlin, pe banii parintilor. La Paris s-au si casatorit. Luna de miere au petrecut-o pe Coasta de Azur si in America.
Odata intorsi in tara, in 1939, a si inceput Razboiul. Parintii lor, oameni cu bun simt si cu si mai mult simt practic, i-au trimis pe o insula din Pacific, unde credeau ca vor fi in siguranta. Si asa a si fost. Batrinii, ambele familii, au plecat in America. Dan si Amalia si-au cumparat practic jumatate din insula si au dus o viata ca-n rai, mincind banane si nuci de cocos, facind dragoste toata ziua si toata noaptea si citind trei lazi cu carti aduse pe vapor, in vreme ce omenirea trecea prin cea mai neagra perioada din istoria ei. Cind, o singura data, au fost in pericol, nici macar n-au stiut. Ce s-a intimplat? Un submarin german a trecut prin dreptul insulei, a ridicat periscopul si capitanul a zis: ia hai sa-i bombardam pe astia, ca prea bine o duc. In aceeasi clipa insa secundul a venit cu un mesaj ca trebuia sa plece urgent in misiune.

La terminarea razboiului s-au dus si cei tineri in America, unde si-au gasit parintii si mai plini de bani, pentru ca incepusera afaceri de succes. Si-au deschis si ei propriile afaceri, care au mers ca unse. Ei nu faceau decit sa supravegheze bunul mers al afacerilor, in timp ce calatoreau prin toata lumea, cuprinsi de fericire, plesnind de sanatate (nu v-am spus ca niciunul dintre ei nu fusese niciodata bolnav nici macar de-o raguseala).
N-au avut niciodata nici un necaz, nici o umbra n-a apasat asupra firului vietii lor. Tot ce era rau se intimpla numai la televizor sau in ziare.

In 1950 s-a nascut Andrei, lumina ochilor lor, un baiat foarte reusit, care cind a crescut mare a preluat afacerile parintilor si le-a dus de la nivelul de milioane de dolari la un miliard si jumatate.

In 1990 Dan si Amalia Iorgulescu au fost printre primii care au venit in Romania cu ajutoare, dar si cu speranta ca-si vor recupera proprietatile familiilor. Si tot printre primii au fost si la treaba asta. Fara sa astepte ani de zile, fara a fi tiriti prin tribunale, fara pile si fara spagi au reusit sa recupereze toate bunurile confiscate de comunisti in mai putin de un an.

Au mai facut citeva drumuri America-Romania si retur si s-au hotarit sa se stabileasca definitiv in Bucuresti, in casa batrineasca cu 14 camere din apropierea Parcului Herastrau.

Moartea i-a gasit impacati cu ei insisi si i-a luat in somn. Pesemne ca i-a fost si ei, ticaloasei cu coasa, rusine sa strice frumusetea si linistea unei atit de indelungate si rodnice vieti. Sau poate ca era a naibii de ocupata si a facut cu ei treaba de mintuiala: cind i-a gasit Aurelia, fata care le facea menajul in casa, televizorul era aprins si tocmai se vedeau niste blocuri mari de tot cum intrau in ele niste avioane mari de tot si cum se prabuseau blocurile alea mari si cum sareau oamenii aia de la etaj.