De ce l-au saltat pe Jiji (adevaratul motiv)

Hai să fim serioşi! Urmărire, tamponări, împuşcături şi sechestrare. Vrăjeală!
Am trecut acu’ cîteva zile prin faţa „Palatului” lui Jiji şi am aflat ceea ce nimeni n-a avut puterea să străvadă, adică adevăratul motiv pentru care a fost arestat. Uite cum a fost:

Cum treceam eu liniştit pe Bulevardul Aviatorilor, ziua fiind călduroasa şi foarte însorită, văd o măgăoaie pătrată cu multe brizbrizuri aurite pe pereţi. Arunc o privire fugară şi îmi văd liniştit de plimbare, cu mîinile în buzunare şi plictisit nevoie-mare. Dar… ceva mă lovea în timplă! O lumină orbitoare, imposibil de trecut cu vederea. Cînd mă uit, ce să văd? O ditamai hidoşenia de Isus pe cruce, din aur masiv, cam de dimensiunea unui copil de 12 ani, săltată cu obrăznicie peste gardul năltuţ al palatului, ca să se vadă bine de pe bulevard. O agresiune la bunul simţ, o inutilitate opulentă şi abjectă, un mega-kitsch memorabil, prin care Jiji strigă la trecători: „Băăăăă hahalerelor! Ia uitaţi-vă la mine ce credincios sînt eu, bă! Futu-vă-n cur de păcătoşi, vă sparg cu credinţa mea, vă fut direcţia, în morţii mamii voastre!”.
Atunci am avut revelaţia: procurorii şi judecătorii patriei n-au mai putut răbda agresiunea vizuală de pe ditamai bulevardul bucureştean şi i-au înscenat lui Jiji o frumuşaţă de dosar cusut cu aţă albă. Asta fiindcă nu există în codul penal infracţiunea de prost-gust. Că dacă ar exista, multă treabă ar mai avea buldozerele!

Asta e… acuma, ca sa fie consecvenţi, procurorii şi judecătorii noştri ar trebui să ia măsuri şi împotriva celor care abia aşteaptă să declanşeze avalanşa de „urări” de Paşti ce va urma peste cîteva zile. Stau toţi cu degetelele tremurînde pe tastaturile computerelor şi telefoanelor mobile. Unii nu rezistă presiunii şi încep cu Hristos a înviat încă de sîmbătă. Alţii aşteaptă frenetic ora 0.00 şi se reped cu „Fie ca lumina sfîntă să coboare asupra… bla, bla, bla, pula mea…”, sau „În noaptea sfîntă a învierii domnului nostru Isus… lala la, lala la şi iarăşi pula meaaaa…”.

Deci: mă ofer voluntar să pun la dispoziţia organelor toate abjecţiile astea siropoase care mă vor ofensa acuşica, acuşica, cu numere de telefon şi adrese, în cazul în care le cunosc. Şi de ce aş face asta? Păi… fiindcă toate astea nu-s altceva decît adevărata măsură a făţărniciei, răutăţii, minciunii, lipsei de cultura, de educaţie a oamenilor.
În faţa unei asemenea poezele de Paşti, orice strofă din Luceafărul devine inutilă. Iar asta e o crimă infinită şi un păcat fără de răscumpărare. Zici că-s radical şi nedrept? Da? Ei, atuncea, ia pune mîna şi răspunde la următoarea întrebare: oare cîţi dintre cei care toarnă siropurile astea abjecte mi-ar înapoia geanta cu un milion de euro rătăcită de mine într-un parc? Cîţi? 10%? Nu-i destul. 25%? Nici acum… 100%? Tu mi-ai înapoia-o, chiar dacă ai şti că nu primeşti nici măcar un euro şi nici măcar bani de taxi?... hai, lasă-mă...