vineri, 9 ianuarie 2009

Arabella

Arabella

Cei care aţi făcut facultatea în Iaşi, Bucureşti sau Cluj prin anii 80, vă mai amintiţi de Arabelele ce fojgăiau prin căminele de arabi? Privilegiate ale sorţii în acele vremuri negre, aveau parte de cafea adevarată, Kent, blugi şi plimbări cu Renault Fuego, fără restricţie la benzină. Pentru asta nu trebuia decît să-şi desfacă cracii prin camerele studenţilor palestinieni, dotate cu video, cu tv color şi cu miros dulceag de parfum tare, amestecat cu sudoare de nu prea spălat. Şi ne rîdeau în nas nouă, studenţilor de rînd, care ne înghesuiam în tramvaie, cu rîsul lor strident de curviştină blondă (neapărat blondă).

A trecut un sfert de veac de-atunci. Ce s-o fi întîmplat cu arabelele noastre zvăpăiate? Ei bine, cele mai multe dintre ele au ajuns rău. Neveste dezabuzate, cu cîte cinci-şase plozi, grase şi cu basma pe cap, încercînd cu disperare să iasă din Fîşia Gaza – Balestina - mai.
Am văzut dimineaţă la televizor o asemenea arabelă – Alina – care spunea de iadul care e în Gaza. Ce mi s-a părut semnificativ şi emoţionant totodată, a fost felul în care vorbea despre alte românce aflate în Gaza şi care nu pot ieşi fiindcă nu au documente sau fiindcă nu le lasă soţii. Folosea cuvîntul “fete”: “mai sînt încă multe fete acolo, în Gaza” sau “noi, fetele de-acolo, ne cunoaştem între noi”.

Era pe vremurile alea din studenţia noastră un cîntecel deocheat. Strofa a doua suna aşa: “Fetele din anu’ dooooi / umblă doar cu arăboooooi - bis”.

Bietele curve de doi lei – împinse de iadul comunist să se prostitueze cu studenţii arabi, au ajuns să fugă din alt iad, al războiului din Gaza, cu plozii după ele şi cu basmalele în cap.

Strofa a treia a cîntecelului era despre cele un pic mai norocoase: “Fetele din anu’ treeeei / umbla după negroteeeeeei”. Iar strofa a patra era cea mai generoasă: “Fetele din anu’ patruuu / şi cu unu’ şi cu altuuu”.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Care e talcul povestirii Arabella? Ce simti tu fata de Arabella?

Zorba spunea...

@catia maxim

Pai... pe vremuri simteam un pic de pofta (ca erau bunicele unele), amestecata cu un pic de dispret (ca erau curvicele) si cu un pic de rasism, ca sa fim sinceri pina la capat. Acum... un pic de mila, amestecata cu un pic dispret si cu un pic de satisfactie tembela. Cit despre povestire, nu vreau neaparat sa aiba un tilc. Daca cineva gaseste vreun tilc, sa-mi de de stire.

Anonim spunea...

In cazul asta am si eu o "satisfactie tembela" ca e fara talc.In rest,s-auzim de bine si despre femeile oneste,gospodine si de cele bunicele si de cele "curvicele". Ordinea e intamplatoare.

Zorba spunea...

@catia maxim

Draga, noi oamenii sintem rai. Avem preaplin de ura, rasism, invidie, ciuda, dorinta de razbunare, dispret si tot ce poate fi mai insalubru pentru sufletul uman. Ceea ce ma face pe mine mai bun decit altii este ca nu-mi ascund ipocrit trairile si gindurile, nici pe cele trecute si nici pe cele de acum. Daca, prin cine stie ce minune negativa, ti s-a parut ca articolul de fata este anti-feminist, sa stii ca nu e. E vorba de o situatie prezenta, care, legata de situatia trecuta se potriveste manusa cu zicala stramoseasca "din lac in puţ".