Cine nu recunoaşte că a fost prost în viaţă e un mare dobitoc. Eu am fost prost de mai multe ori, şi recunosc cinstit. În definitiv, recunoaşterea propriei prostii e o recuperare a inteligenţei, si e mai bună decît o spovedanie la un popă pe care oricum nu-l interesează decît cu cine te-ai mai… si cu cine nu te-ai…
Deci… am fost de multe ori prost în viaţa mea, dar de două ori am fost atît de prost, încît chiar şi eu mă minunez.
Prima oară măcar aveam scuza că eram copil. Uite ce-am făcut: aveam vreo nouă sau zece ani şi eram la munte în excursie. În timpul unui urcuş destul de abrupt, prin Bucegi, aflîndu-mă în fruntea grupului, am văzut o piatră mare, cam de vreo 5 kile şi rotundă, numai bună de rostogolit pe povîrnişul abrupt. N-am stat pe gînduri nici măcar trei secunde. Am dislocat-o şi i-am făcut vînt la vale, ca să văd pînă unde ajunge. A ajuns departe şi doar o mare minune a făcut ca nici unul dintre cei care mă urmau sa nu fie lovit sau, cine ştie, poate chiar omorît. E drept că strigau toţi, cît îi ţineau plămînii: „fereşteeeeeee, vine bolovanuuuuu’!”
A doua oară nu mai aveam nici o scuză. Aveam 30 de anişori şi eram în Ungaria, unde lucram într-un camping cu piscină. Şi, cum tundeam eu iarba cu mare drag, numa’ ce dau peste o sticlă spartă de Coca-Cola. Îşi mai aduce aminte cineva că, înainte de 1989, circula un mit cum că sticlele de Coca-Cola (spre deosebire de cele de Pepsi) ar fi incasabile? Ei bine, în mare prostia mea, ţineam în mînă sticla aia gata spartă de Coca-Cola şi mă gîndeam: „ia să văd eu dacă e adevărat că e incasabila”. Încă odata – sticla era gata spartă. Şi, nici una, nici două, unde nu ţi-am izbit-o de un pietroi, chiar lîngă piscina pe lîngă care alergau puişorii de nemţi în picioruşele goale, de s-a împrăştiat în sute de cioburi mici, mici, mici şi tăioase. Bineînţeles că am fost şi uimit că mitul nu era adevarat (adică că era doar mit) şi bineînţeles că am stat în patru labe vreo două ceasuri ca să adun cioburile dintre firele de iarbă.
Ei, cam astea ar fi cele mai mari dovezi de prostie pură din viaţa mea. Dacă aveţi asemenea dovezi despre propriile prostii, vă poftesc să le băgaţi la comentarii, fără frică. Odată ce recunoşti e mai uşor de trăit, promit.
Deci… am fost de multe ori prost în viaţa mea, dar de două ori am fost atît de prost, încît chiar şi eu mă minunez.
Prima oară măcar aveam scuza că eram copil. Uite ce-am făcut: aveam vreo nouă sau zece ani şi eram la munte în excursie. În timpul unui urcuş destul de abrupt, prin Bucegi, aflîndu-mă în fruntea grupului, am văzut o piatră mare, cam de vreo 5 kile şi rotundă, numai bună de rostogolit pe povîrnişul abrupt. N-am stat pe gînduri nici măcar trei secunde. Am dislocat-o şi i-am făcut vînt la vale, ca să văd pînă unde ajunge. A ajuns departe şi doar o mare minune a făcut ca nici unul dintre cei care mă urmau sa nu fie lovit sau, cine ştie, poate chiar omorît. E drept că strigau toţi, cît îi ţineau plămînii: „fereşteeeeeee, vine bolovanuuuuu’!”
A doua oară nu mai aveam nici o scuză. Aveam 30 de anişori şi eram în Ungaria, unde lucram într-un camping cu piscină. Şi, cum tundeam eu iarba cu mare drag, numa’ ce dau peste o sticlă spartă de Coca-Cola. Îşi mai aduce aminte cineva că, înainte de 1989, circula un mit cum că sticlele de Coca-Cola (spre deosebire de cele de Pepsi) ar fi incasabile? Ei bine, în mare prostia mea, ţineam în mînă sticla aia gata spartă de Coca-Cola şi mă gîndeam: „ia să văd eu dacă e adevărat că e incasabila”. Încă odata – sticla era gata spartă. Şi, nici una, nici două, unde nu ţi-am izbit-o de un pietroi, chiar lîngă piscina pe lîngă care alergau puişorii de nemţi în picioruşele goale, de s-a împrăştiat în sute de cioburi mici, mici, mici şi tăioase. Bineînţeles că am fost şi uimit că mitul nu era adevarat (adică că era doar mit) şi bineînţeles că am stat în patru labe vreo două ceasuri ca să adun cioburile dintre firele de iarbă.
Ei, cam astea ar fi cele mai mari dovezi de prostie pură din viaţa mea. Dacă aveţi asemenea dovezi despre propriile prostii, vă poftesc să le băgaţi la comentarii, fără frică. Odată ce recunoşti e mai uşor de trăit, promit.
10 comentarii:
si vad ca persisti. ti-ai facut blog.
prostiile sunt de multe feluri. ale tale par mai mult experimentaliste.
ale mele sunt mai banale - si tin de un idealism infantil, dar nu pot sa scap de ele ca de un narav prost:
1.imi inchipui ca daca plec dintr-un loc unde nu mi-e bine o sa ajung musai intr-altul unde o sa curga lapte si miere.
2.fac pe justitiara oricand si cu oricine, imaginandu-mi de fiecare data ca asa voi restabili in sfarsit ordinea ravasita din univers.
si, gand la gand... cu blogul tau. zilele astea ma gandeam sa organizez un festival national al prostiei si prostioarelor. te bagi?
@anonim
da, nu ma lăs...
@dana
Draghe, eu ma refer aici la prostia în stare gemă, aia care lasă stupefiat şi un bou. Tu văd ca idealizezi prostia. La concurs cu patria întreaga nu mă bag, ca pierd sigur... vorba băieţilor de la Divertis, în vremea tinereţilor noastre: "Deşi lumea se împotriveşte, inteligenţa contra-atacă!"
Daca e sa ne gandim la acea prostie care sa "lase stupefiat si un bou"(presupun ca e o metafora), atunci mi se pare ca insasi o anume inteligenta elementara se infioara. E recunoscut ca la nivel fizic o astfel de prostie provoaca frisoane de...scarba si neputinta. Caci in fata unei astfel de prostii,orice om de bun simt isi da seama ca nu are cum sa lupte. Si ca sa continui in nota celor de la Divertsis, cred ca singura arma e ignorararea PROSTILOR... Dar iar, hai,sa nu ne pripim si sa punem etichete...Cat despre prostia mea, ea se manifesta zi de zi(dar daca dau exemple, o sa spui ca "idealizez" prostia si ma tem ca ai dreptate...Cel putin la ceea ce inteleg eu prin sintagma:"sunt o proasta...")In rest si prostii sunt plamaditi pentru deliciul desteptilor...Mai bine, hai sa spunem bancuri!
@catia
cind ignori prostul sau prostia e ca atunci cind ignori durerea de masea. dai cu antinevralgic si trece, dar caria se mareste si... nu e bine. uite-asa si cu prostul - iti pune piedica, il ignori, iti mai pune-o piedica, de data asta cu o sirma ghimpata, iar il ignori. dar cind iti fute un par dupa ceafa, il ignori fiindca esti lat la pamint. cit despre bancuri, sa stii ca am vreo doua bancuri cu care-mi selectez interlocurorii, prietenii etc. nu e masura mai buna pentru prostie decit respunsul la un banc bun.
E chiar prea usor sa fii prost/proasta.
Am facut si eu prostii la viata mea(nu ca as avea o varsta matusalemica).
Cea mai mare dintre toate, care ma lasa si acum stupefiata cum de am fost in stare, o cunosti prea bine. A fost la sfarsitul anului trecut. Am imprumutat de la banca bani, multi rau, sa ii dau prietenului meu de atunci. Am stiut din acel moment ca nu o sa ii mai vad niciodata, dar ... i-am pus in mana intr-un Mall fara sa cer nici cea mai mica dovada scrisa. S-a bucurat el de ei.
Eu inca mai trag sa ii dau inapoi si o sa mai trag o perioada.
Faza e ca am descoperit cate femei ca mine sunt pe lumea asta, dupa aceea bineinteles. Si cati oameni, de se pot numi asa, ca el sunt.
Asadar pentru oricine va ajunge vreodata sa auda un personaj ( nu spun femeie sau barbat) ca cere bani apeland la sentimente, ar fi mai bine sa cumpere ceva de acea suma, pentru sine. Macar sa se bucure de ei.
Georgiana
@georgiana
Multumesc pentru noul tau comentariu. Da, e o mare prostie, dar ai circumstante atenuante (erai indragostita), deci chiar daca ar fi concurs cu premii, n-ai lua premiul intii. Sorry. Eu vreau prostii pure, care contrazic logica. Gestul tau de a-i da bani fostului iubit are, din nefericire, o logica si are si cauza afectiva... of, eu te vreau proasta rau, draga mea! Proasta in absolut, daca intelegi ce vreau sa spun. Prostia imponderabila, fara miros si fara gust, prostia primordiala, ideala... e clar ca-mi trebuie un geniu care sa-si expuna marea lui prostie.
Odată am gătit ceva într-o oala mică cu două mînere. Am aprins focul la aragaz şi am aşezat oala la foc. Odată simt un miros dubios. Cum mă uit observ că am pus oala aiurea şi flacăra atingea una din mînere, pe care a început să arde ceva.
- "Hai să trag repede la loc, să nu mai ardă..."- ziceam în gînd.
Şi am împins oala mai încolo... ţinînd de mînerul care ardea şi era deja încins!
...
Mi-am ars vîrful degeţelului mare în aşa hal, că şi acum se vede urma: efectiv mi s-a "imprimat" mînerul în carne şi am rămas cu vîrful degetului turtit.
@Zsozso
da, asta e prostie pura. s-a lasat si cu durere si cu urme, e buna. intra in top. felicitari
Argumentele referitoare la lupta cu...prostia,nu sunt in masura sa ma abata de la drumul meu.Sigur ca incapatanarea poate fi in anume circumstante o dovada de...prostie. Dar eu nu ma pun ca proasta pe mormant si ca atare refac un rationament de bun-simt: daca prostia este vizibila,hidoasa si urat mirositoare, nu e mai sanatos si mai igienic sa nu avem de-a face cu asa ceva? Cu cat dam mai multa importanta acestui subiect,il punem in lumina si Prostia chiar nu merita asa ceva. Caci prostia e ceva contra naturii...Si tot nu mi-ai spus acel banc...
Trimiteți un comentariu