vineri, 24 octombrie 2008

Spiritul gregar de stînga sau degeaba eşti prost dacă nu eşti tare prost

Cu cît se adună mai multă lume în jurul unei idei, cu atît mă feresc de ideea şi de oamenii respectivi. Ceva nu e în regula cu militantiştii de orice fel. Dar cei de stînga bat recordurile de prostie şi de ignoranţă.
Acu ceva vreme am tot primit massuri pe mail şi pe YM, cu o „acţiune” ecologistă, la care unii au pus botul fără să clipească. Era aşa: trebuia să stingem lumina şi să scoatem din priză orice aparat pe 17 septembrie, de la 21.50 la 22.00, toţi. Şi ni se promitea o revelaţie în ce priveşte poluarea, aerul curat, economia de curent, bla-bla etc.
Am pus repede mîna şi am calculat. 10 minute dintr-un an înseamnă exact 0,0019% economie de energie electrică, adică un căcat cu mac. Numai că mai e un aspect la care dragii de ecologişti nu s-au gîndit, că n-au cu ce, sireacii: dacă, prin absurd, toată lumea ar fi cretină şi ar face aşa ceva, tot sistemul energetic ar intra imediat în colaps. Un asemenea şoc cum este deconectarea simultană a cîtorva milioane de consumatori ar produce o cădere bruscă a frecvenţei, mult sub 50 Hz. Imediat intră în balans tensiunea şi toate sistemele de protecţie automată încep „să dea afară”, cum zic energeticienii. Adică s-ar produce o pană de curent gigantică, pentru remedierea căreia ar fi nevoie de zile întregi, aşa cum s-a întîmplat în America acum cîţiva ani, dar la o scară mult mai mare. Deci: semafoare, gări, aeroporturi, spitale, computere – out! Mii de accidente, cu mii de raniţi şi morţi, ce mai, război curat. Nu mai zic de lipsa de informaţie, care duce în cîteva minute la panică, jafuri şi mai zi şi tu mai departe. O situaţie la care teroriştii visează frumos în somnul de după şedinţele de antrenament.
Şi chiar m-am gîndit îndelung dacă e vorba pur şi simplu de imbecilitatea ecologiştilor, sau de un atentat terorist în toată regula?

Mai nou, o altă stupizenie face vîlvă pe net şi chiar în presă. Cică să nu alimentăm cu benzină sau motorină timp de trei zile. Nici nu mă mai obosesc să comentez efectele pe care le-ar avea asupra economiei o asemenea aplicare a idioţeniei. E grele cu capul la băieţii ăştia, care nu-s în stare să citească printre rînduri şi să priceapă că e un atac împotriva guvernului, care taaare mai miroase-a Cotroceni. De fapt duhneşte.
Războiul informatic este aprig, ca orice alt război. Diferenţa e că la razboaiele alea cu tancuri şi tunuri nu prea se înghesuie lumea la biroul de înrolare, în vreme ce războiul informatic îşi găşeste soldăţei peste tot. Cine mizeză pe prostie are o resursă uriaşă şi strînge ditamai armata.

Un comentariu:

Anonim spunea...

pai tu ce anume doresti sa obtii de la oameni indobitociti zilnic de mesajele subliminale din reclame, melodii,filme, televizoarele de la metrou sau supermarket, printurile de pe strada, etc. Li se spune ca e mai bine sa gandeasca asa, ca in reclama, melodie, ... decat sa aiba o parere proprie. Normal ca in timp ajung sa nu mai citeasca cu atentie ceea ce primesc.
Ia una bucata program de muzica profi ( pentru verificarea mea, sa nu zici ca te ghidez) si vezi benzile care sunt "cica" in afara limitelor senzorului uman ( adica urechea).
G