Beggar

L-am văzut cîteva zile alergînd buimac prin cartier, cerşind o bucată de pîine mucegăită de pe la oamenii care caută prin tomberoane. Trecea strada printre maşini, ţinindu-şi în sus piciorul stîng din spate. Costeliv ca un ţambal, cu ochii înspăimîntaţi de ceea ce i se întîmplă, a venit şi la mine cînd l-am chemat. L-am mingîiat pe bot şi pe frunte şi am plecat mai departe cu Cara, frumoasa şi mîndra mea dogăriţă albastră. Cît m-am dus pînă la alimentara şi înapoi mi-a încolţit un gînd… şi l-am căutat pe la tomberoane. Nu mai era. Şi mi s-a rupt inima de remuşcări că nu l-am luat atunci.
Au mai trecut cîteva zile. Toată vremea asta m-am tot uitat pe străzile din cartier, poate-l văd.
Alaltăieri, iată-l! Trecînd iarăşi strada în trei picioare, mai costeliv şi mai flămînd. Alerga spre salvatorii lui vremelnici, căutătorii prin tomberoane. M-am dus repede şi i-am întrebat al cui e. „Al nimănui, domnu’…”. „Bine, îl iau eu şi-l duc la doctor şi îi dau de mîncare şi o sa am grijă de el”. Li s-a luminat faţa bieţilor oameni: „I-auzi, mă, a zis domnu’ ca-l ia el şi-l duce la doctor şi ii dă de mîncare. Să vă dea dumnezeu sănătate, domnu’!”.
I-am scos zgarda Carei şi i-am pus-o lui la gît. Nu s-a împotrivit deloc, doar un pic cînd am dat să-l iau de lîngă oamenii străzii. S-a uitat la ei şi parcă le-ar fi mulţumit pentru bucăţile de pîine care l-au ţinut in viaţă timp de… cine ştie… o lună, două…
L-am dus la doctor, i-a facut radiografie, i-a facut o incizie la infecţia de la piciorul stîng, injecţii, i-am cumparat zgardă şi lesă şi i-am dat mîncareeeeee, multă mîncareeee!
Dar… primul lucru pe care l-a făcut cînd a intrat în casă… şi-a băgat capul cu totul în castronul cu apă. Era rupt de sete!
I-am facut acte şi i-am dat şi nume. Pentru că prima oară cînd l-am văzut cerşea de la cerşetori, acum poartă cu mîndrie numele Beggar! Il strigăm Beggy, dar înca nu ştie să răspundă. Vine la fluierat, fiindcă este un minunat ciine de vînătoare, un brac german cafeniu.
Doctorul mi-a spus că e o obişnuinţă ca vînătorii să-şi abandoneze în stradă cîinii care nu le mai sînt folositori. Beggar avea o infecţie la o articulaţie şi nu mai putea alerga la vînătoare… dacă aşa a fost şi în cazul lui, mi-ar face o mare placere să îndes vreo trei-patru cartuşe pentru mistreţ în ţeasta acelui vînător, ca şi în ţeasta tuturor vînătorilor „sportivi”, terminînd cu cel dintîi dintre ei, ştim noi care.
Acum stă în pat, lîngă Cara. Şi îi va fi bine.