Şablonarzii

Surse de stres sînt peste tot în viaţa omului: zgomote, muncă, deadline-uri, vecini tîmpiţi, nevastă etc. Ca să faci slalom printre ele îţi trebuie umor. Dar şi cu umorul e greu, fiindcă există umor şi umor. Ah! – umorul are atîtea niveluri, încît el însuşi poate deveni sursă de stres. De la Vacanţa Mare sau Buzdugan&Morar şi pînă la Seinfeld sau George Carlin e cale lungă, mai lungă decît Calea Lactee.

O sursă cumplită de stres pentru mine sînt persoanele care, nefiind dotate cu umor natural, ţin totuşi neapărat sa fie spirituale, să te facă să rîzi, cum ar veni, cu orice preţ. Există o categorie de oameni care mă stresează cumplit: Şablonarzii – aşa i-am denumit eu. Oamenii ăştia te hăituiesc oriunde te prind cu hazul lor forţat şi, fiindcă nu au motoraşul propriu cu care să creeze, îşi folosesc memoria. Stocheaza tot felul de fraze şi de jocuri de cuvinte şi ţi le livrează cînd ţi-e lumea mai dragă şi de multe ori cît se poate de inadecvat momentului, ca nuca-n perete, sau ca musca-n lapte, ca să zic aşa.

Te aşezi la masa cu unii şi îi auzi cu celebra glumă „Ia şi mănîncă, că e bună, e cu carne de porcule”. Şi se pun pe rîs, frate, de zici că au inventat atunci umorul. Sau dacă e cu carne de pasăre, obligatoriu se aude un glas imbecil care spune „de păsărică”. Şi tine-te haz, tată!

Vrei să ieşi la o ţigară cu colegii de birou. Invariabil e unul care se crede mare spiritual cu obosita şi stupida „Hai să fumăm în gură”!!! Sau invitaţia la masă la fel de idioată „Hai să mîncăm în gură”.
Of…
Te apuci să povesteşti cum ţi-a crăpat hard-diskul şi cum ai pierdut tot ce aveai in computer… greşeală mare – automat se aude vocea tembelă a colegului spiritual: „unde dai şi unde crapă”.
Dacă faci imprudenţa să foloseşti în cine ştie ce context cuvîntul "înainte" te-ai fript. Se bagă idiotul cu cumplita „că înainte era mai bine”. Cînd pizda mă-ti era mai bine inainte, băi cretinătate patentată?!? Călca-te-ar tramvaiul 21 să te calce de zeamă verzuie ce eşti!

Am cunoscut cîndva o tipă. Blondă. Mişto. Sexy. De treabă. De gaşcă. Futăcioasă. Cu maşina ei. Cu casa ei. Cu banii ei. Ai crezut ca m-am scos? Neeeee!... nici gînd! Încă din prima m-a luat cu „chiar dacă-s blonda să ştii ca am uşoare urme de inteligenţă”. Aha… am gindît înspăimîntat – din prima un şablon. A continuat cu şabloane peste şabloane deşi îi sugeram discret că mă agasează, pînă a culminat cu şablonul care m-a pus pe fugă definitiv: „Să nu uit să-mi cumpăr hîrtie inginerică”. Hîrtie inginerică… băga-mi-aş pula să-mi bag astă’ şi mîine!

Ce sînt şabloanele? O definiţie care-mi vine acum în minte e UMOR DISPERAT. Creiere uscate care vor să pară cu orice preţ strălucitoare. Au văzut ca oamenii care stîrnesc rîsul sînt apreciaţi , „populari” şi au succes în societate.

Nu ştiu dacă am reuşit să-ţi stîrnesc rîsul cu cele de mai sus; ce stiu e că nu e deloc de rîs.

Sînt multe şabloane şi mulţi urangutani care fac abuz de ele, dar mai ales de umorul, de răbdarea şi de bunul meu simţ. Nu o colecţie de şabloane se vrea această postare, ci un strigăt de ajutor.