Disclaimer: eu fumez ca un sarpe.
Niste romani stabiliti in Anglia isi viziteaza din cind in cind rudele ramase in patrie. Fiecare vizita le aduce, pe linga bucuria reintilnirii, si socul badaraniei in care romanasii de acasa se complac. Una dintre badaraniile de care copilul instrainatilor a fost socat pina la consternare e fumatul la masa inainte ca ceilalti sa fi terminat de mincat. Oaspetii inca mai aveau de mincat cind gazdele si-au aprins tigarile fara nici o grija. La atentionarea doamnei din Anglia ca asa ceva nu se face la masa raspunsul familiei romanesti a venit ca un pumn in stomac, ca o voma trintita direct in farfurie: „hai, ba, ce-aveti, v-ati boierit in Anglia aia a voastra?”
Codul bunelor maniere spune foarte clar ca cele mai mari badaranii la masa sint bagatul cutitului in gura si fumatul inainte ca toti sa fi terminat de mincat. Eu am citit codul asta demult tare si am constatat ca fiecare „prevedere” are o justificare practica, un motiv bine intemeiat. De exemplu, bagatul cutitului in gura e interzis de norma de politete care decurge din consecinta tragica pe care gestul l-ar putea avea si anume sa-ti tai limba! Fumatul inainte ca ceilalti sa fi terminat de mincat poate fi foarte neplacut pentru unii meseni, chiar fumatori, cum e cazul meu. E ca si cum ai da o basina zgomotoasa si puturoasa in timpul mesei. Sa fiu bine inteles, basina e sanatoasa, naturala si necesara, dar in nici un caz in timpul mesei, ci doar in intimitate.
Mai zice codul bunelor maniere o chestie, pe care la inceput nu am inteles-o, si anume ca exista o badaranie si mai mare decit fumatul la masa: intrebarea pe care unii fumatori o pun celor care nu au terminat de mincat: „Pot sa fumez, chiar daca nu ai terminat?”. Eu raspund invariabil NU! Dar crezi ca sint luat in seama vreodata de comeseni? Sigur ca nu! Si atunci imi jur in barba ca nu mai vreau sa am de-a face cu persoana respectiva niciodata. Numai ca, in Romania, daca ma tin de juramintul asta ramin fara prieteni.
Art is dead
Acum 11 ani
6 comentarii:
Ce treaba are asta cu cutitu-n gura? Daca se taie, sa se taie, cu ce deranjeaza pe ceilalti.
Daca vrei probe de comportament tumoral in Romania, uite:
- acoperirea gurii cu vreascul cand te scobesti in dinti. E mai gretos decat daca ti-ai pune dintii pe masa si i-ai curata cu peria.
- statul pe locul din fata la taxi, langa cercopitecul purulent care conduce. Acest obicei are si o culme, apoteoza a gheorlanismului romanesc: statul in fata la taxi, cu femeia in spate. Cum ar veni ca borta aia uda si paroasa se pune la un loc cu borseta.
- statul la coada in stil "pula-n cur". Romanul nu stie ca la o coada spatiul se numara in indivizi, ci el crede ca in centimetri. De aia te pompeaza din spate cate-un pensionar care-a facut ultima baie cu o apa care acum e in Pacific.
- absenta unor obiecte de igiena a curului la veceurile publice. Sa nu-mi spui tu mie ca hartia aia face toata treaba. Nu cred ca o face. Si mai vezi pe unii ca si-o trag romantic, exact dupa ce-au fost la restaurant si s-au mai si cacat acolo. Eu decat sa ma cac intr-un veceu public, mai bine ma impac cu cacatul si il declar organ.
- tzoalele femeilor. Punct. Inafara de un mic grup de gagici mai educate, romancele se imbraca exact ca niste curve alungate din bordel pentru prost gust. Mergi la o nunta: parca e parada papusilor din Antilume. Shiturile alea de matase care fosnesc pe ele ca giulgiul pe mumie, coafurile alea imperative, rujul de un rosu de-ti vine voma (li se intinde cacareaza aia si pe dinti uneori), pantoafele celea cu tocuri pe care tarancile stau ametite ca Hilary pe Everest...
Ce sa mai zic, astea le-am impuscat asa, dintr-o suflare, as putea scrie pana la un nou termen brucanian.
@anonim
Da' ce vrei, frate, sa nu mai terminam niciodata? Daca incepem o lista d-astea se termina viata pina o gatam.
Oricum, te informez cu mindrie ca mi-am adus aminte prenumele lui Hilary fara sa caut pe google: Edmund!
Daca tot vorbiti de romanisme, pot sa fiu si eu pe langa subiectul scris de Zorba? Ok, multumesc... Mie imi plac romanismele de la banci. Azi, de exemplu, m-au enervat aia de la ING. Am vrut sa depun niste bani in contul (ING) cuiva. Simplu, nu? Nu. Daca nu am card la ei, nu se poate. Si, chiar daca aveam card, tot nu era simplu, pt ca se proceda in felul urmator: depuneam banii in contul meu de card, iar ei faceau apoi transferul! Nu-i asa ca-s geniali? Eu nu m-as fi gandit la asta...
Da' cei mai tari sunt aia de la BancPost, care-s buni pt filmele cu prosti.
Anul trecut, in Timisoara (buricul Romaniei): aflu ca, pentru a scoate bani dintr-un cont deschis in Bucuresti, cei de la BancPost TM trebuie sa ceara aprobarea alora din Bucuresti, care cerere se trimite prin FAX si pentru care ar trebui sa astept cateva ore. Cum nu aveam nervi pentru bulşituri din astea de fiecare data cand umblu la cont, am zis ok, deschid altul aici. La un moment dat, se deschide o agentie BancPost la 5 minute de blocul meu si ma gandeam fericita ca am scapat de plimbarile in centru. Cand ma duc sa retrag niste bani... surprizaaaaaa! Astia trebuiau sa ceara acelasi gen de aprobare de la sucursala din centru, trimisa tot prin fax si pentru care trebuia sa revin tot peste "vreo 2-3 ore"!!! Asta in conditiile in care pana in centru eu faceam pe jos 15-20 de minute.
Intr-o dimineata, ma duc langa mine sa scot niste bani, ca tot dracul ala era, aceleasi formulare, acelasi timp de asteptat. Completez, plec si revin pe la pranz. La intrarea in banca, un nene din ala de la paza (nu pot sa nu precizez ca in orice firma din RO personajele cele mai importante si mai pline de ele sunt secretarele, soferii, paznicii si, dupa caz, cameramanii sau fotografii) ma intampina de parca era din StarTrek: Nu puteti intra, trebuie sa reveniti peste o jumatate de ora. WTF??? zic in gand. "Di ce?" "Ca acum alimenteaza bancomatul." Daca datile trecute m-am simtit ca in filmele cu prosti, de data asta, brusc, am avut senzatia ca se filmeaza un western. Mi-i inchipuiam pe aia cu sacii cu bani in camaruta aia mica unde era bancomatul, camaruta la care cei din banca nu aveau cum sa ajunga, dar, deh... In fine, revin peste vreo ora. Aia de la ghiseu, senina, imi spune ca n-a venit inca aprobarea prin fax, "da’ stati ca mai sun o data, luati loc doua minute, nu dureaza mai mult." Si am luat loc. Dupa o juma’ de ora, nimic. Ma duc la ea si imi zice "au probleme cu faxul aia de la Bucuresti". "Da’ de ce nu folositi codul morse, ca e mai practic decat rahatul ala de fax", o intreb deja cu nervii intinsi la maximum. Dupa inca doua telefoane, a reusit sa primeasca hartia si eu sa imi iau banii.
Totusi, stau si ma intreb in ce secol traiesc astia, ca mie nu mi-e clar?!
Au, cat am scris!
@Adina
Draghe, astia traiesc in secolul in care la fiecare dintre tranzactiile astea aberante iti mai halesc cite un comision. Asa ca taci din gura si plateste-i!!!
...In copilarie nu puteam sa adorm nicidecum pana tarziu in noapte. Si atunci ma furisam, prin intunericul bantuit de visele celorlati, in bucatarie.
Urcam pe scaunel, cu mare grija (zgomotul unei caderi ar fi ratat totul) si deschideam radioul cu lampi de la bunica. Era muzica placuta noaptea.
Si asa, noapte de noapte, completam deliciosul plan pentru vremea cand "voi fi mare": Orasul Fericit, un orasel nou-nout, suficient de departe de orice asezare omeneasca. Cuminte, cu strazi pline de flori si case foarte colorate. As putea si acum sa-i descriu fiecare cotlon.
Obiectivul principal si esenta Orasului Fericit erau insa oamenii. Locuitorii urma sa-i selectionez cu mare grija. Erau strict interzise prostia, obedienta si meschinaria!
Acum ne-am facut cu totii mari.
Si va intreb: ce facem? Un Klu-Klux-Klan, un vaccin cu inhibitori de protectie sau ne apucam de construit case foarte colorate?
P.S. Delicios stilul scrierii lui Anonim.
Zorba, mi-a placut mult articolul, am pus si un link spre el intr-un alt comentariu. Am dat peste blog cautand pe google "bunele maniere la masa si fumatul". Eu eram convinsa ca, in general, fumatul la masa e un obicei urat, indiferent daca mai e sau nu vreo persoana care n-a terminat de mancat... Dar trecem peste asta. Iti dau perfecta dreptate ca e o grosolanie. Si sunt de acord si cu Anonimul care vorbeste despre scobitul in dinti si statul la coada varat in sufletul omului din fata ta... Ce as adauga - obiceiul care pe mine ma scoate din minti - e vorbitul cu mancare in gura. Sau mestecatul cu gura deschisa. Ambele imi taie instant pofta de mancare, mai ales ca s-a intamplat frecvent ca, in cursul unor astfel de "evenimente", sa ma trezesc si cu bucatele de mancare zburand din gura respectivului cand incepea sa spuna ceva cu pasiune... :(
Mai sunt unii care isi acopera, discret, gura cu palma cand vorbesc cu mancare in gura. Da' parca totusi ar fi mai de bun simt sa vorbeasca doar dupa ce au inghitit?!
Trimiteți un comentariu