joi, 10 septembrie 2009

Cum ne salutăm în Bucureşti

*în acest text vecinul este personaj colectiv şi nu unul anume

La puţină vreme după ce m-am mutat definitiv în Bucuresti am observat un anume comportament bizar al vecinului, care m-a contrariat şi amuzat deopotriva: în scara blocului, noul meu vecin mă saluta foarte cordial, uneori iniţiind şi o scurtă conversaţie (bucureşteanul este, în ciuda a ce crede restul ţării, un om cordial, cald şi săritor).

Ciudaţenia e că, acelaşi vecin, întîlnit la colţul blocului, nu te mai salută atît de cordial, ci se rezumă la o înclinare deferentă din cap şi eventual un bună ziua strecurat printre buze. Cu un pic de noroc, poate ca si la un mic zîmbet.

La două blocuri mai încolo, întîlnirea dintre cei doi vecini de scară e semnalată printr-o privire aproape rece, cu semnificaţia „ne ştim noi”…

Prima dată cînd m-am întîlnit cu vecinul de bloc la prăvălie, mi-am pus zîmbetul meu de moldovean pe faţă şi m-am pregătit să-l salut. Şocul cultural a fost că vecinul a trecut pe lîngă mine ca şi cum nu mă văzuse în viaţa lui.

Dar sa nu crezi că am rămas duşmani! Nuuuu! A doua zi, întîlnirea din scara blocului a beneficiat de aceeaşi efuziune specifică vecinului român: „Bună ziuaaaa! Ce mai faceeeţi? Merge treaba? Bine, sănătate!”

Nu m-ar mira prea tare dacă, întîlnindu-mă cu vecinul undeva la capatul celalalt al Bucureştilor, m-ar lua la înjurat şi la stuchit.

Dacă, doamne apără, m-aş întilni cu el pe la Satu Mare, să zicem, cred că s-ar repezi la mine cu cuţitul. Bineînteles că săptămîna următoare, în scara blocului, acelaşi ar tăbărî pe mine cu „Bună ziuaaaa! Ce mai faceeeeţi? Cum merge treaba? Sănătate! Dar ce-aţi păţit la umăr? Sînteţi rănit? Măi, ce oameni!…”

16 comentarii:

Anonim spunea...

Nu mai bine stateai tu in Moldova? Ca sa nu te mai miri de comportamentul bucurestenilor?
Chiar ma miram ca n-ai mai scris demult...:)
Un prieten.

Zorba spunea...

@Un prieten

Nu, draghe, nu stateam eu mai bine in Moldova. Stau bine unde am eu pofta si unde-mi place. Daca-mi place la Bucuresti, aia e. Daca-mi place la Budapesta, iar aia e. Daca o sa-mi placa la Iasi, o sa ma mut inapoi la Iasi. Si dup-aia iar la Bucuresti sau la New York sau la Bujumbura sau pe malul lacului Titicaca. Si daca ma mir, ma mir si gata... uite-asa vreau eu, sa stau unde-mi place si sa ma mir de ce e a mirare. Mirrare humanum est!

Anonim spunea...

Pai vad ca nu iti place, de-aia ziceam...

Zorba spunea...

@Un prieten

Dragul mieu, nu vezi bine. Ai mici probleme de perceptie, sau umorul meu e prea moldovenesc, ca sa zic asa... Imi place foarte mult in Bucuresti. Imi place mai mult decit oriunde in tara asta. E cel mai civilizat, cel mai asfaltat, cel mai cosmopolit si cel mai bun de locuit oras din RO. Plus ca aici omu' poate sa cistige cam de 5-6 ori mai mult decit in alte orase, daca stie sa faca cu adevarat ceva.

Anonim spunea...

Tind sa cred ca Titicaca ti se potriveste... Fonetic cel putin.

Zorba spunea...

@Un prieten

Puisor, nu te pune cu mine la dintr-astea, ca te bat rau! Uite: iar tie ti se potriveste fonetic rima de la Bucuresti.
Daca insisti sa coborim la nivelul "low", sa te tii bine! Sper sa nu insisti, fiindca mie-mi plac conversatiile inteligente, nu cele de tip dorel.

Anonim spunea...

Buna Cristi

Iulian sunt. Imi place entryul tau, e funny.
Vreau doar sa iti atrag atentia sa nu te mai simti ofensat ATAT de repede de reactiile la ce scrii. Ai supra-raspuns la ce ti-a scris flacaul asta. A scris si el o chestie acolo, taie-i capul. Ce te faci daca citesc aici 1000 de oameni. E limpede ca 10 te vor injura ca la usa cortului. Te apuci de facut politie? Nu. De ce ai face acum?
Ai grija, cand te misti pe teritoriul tau morala incepe sa conteze cu adevarat. Ca pe cel public e legea care face mult mai multa harmalaie ca sa-ti mai permita tie sa poti fi veritabil.

P.S. Inca o data: ma cac pe blogul tau. Fa-ti dracului domeniu ca sa nu mai trebuiasca sa bat parole ca sa scriu ceva.

Zorba spunea...

@Iulian

Domnuleeee...
In primul rind sa stii ca nu-s ofensat citusi de putin. Daca am avut timp (si slava domnului, am timp cit calu') am zis ca e bine sa pun lucrurile la locul lor si pe fiecare la locul lui.

In al doilea rind, caca-te pe blogul meu, ca eu domeniu nu-mi fac, pentru ca ar trebui sa platesc. La chestii d-astea, cum ar fi si telefonul mobil, my middle name is Ştrul!

In al treilea rind, imi face placere cind ma comentezi. Chiar si cind te caci pe blogul meu e alt nivel decit cel de dorel, ceea ce e, din nefericire, rarissim in ziua de azi.

Anonim spunea...

Mie imi pare ca exact genul "Dorel" te satisface. Si ma amuz copios cand vad cu cat patos raspunzi invariabil la fiecare comment. Ca n-ai alta treaba decat sa iti expui frustrarile aici ne-am dat seama cu totii. Poti considera ca m-ai pus la punct. O sa stau intr-un colt si o sa plang in pumni. De ras, normal:))
Si daca e Iulian care cred eu, salut Iulian si un comment de bun simt. Dar degeaba... Nu pare sa inteleaga. Si eu ma cac pe blogul lui. Dar nu din cauza parolei.

Anonim spunea...

Bravo lui ca-si exprima frustrarile si i le cititi in continuare, desi va cacati de fiecare data pe blogul lui. Asa se vede cine nu prea are treaba de fapt:) Mie imi place cum scrie, desi trebuie sa recunosc ca nu sunt de fiecare data de acord cu el; insa nu ma pot abtine sa nu remarc invidia din comentariile voastre. Banuiesc ca de fapt cititi cu foarte mare atentie si interes postarile lui.... poate poate mai gasiti si voi ceva de comentat; el oricum va ramane mereu mai bun ca voi ..... muuult mai BUN :)

Anonim spunea...

Altu'! Iti scrii singur comment-urile ca anonim, Zorba? Trebuie sa iti marturisesc ca si eu sunt de acord cu domnul de mai sus. Esti mai bun decat noi. Muuult mai bun, ca sa fiu mai exact. Nu vrei sa fii capitanul nostru? O sa te urmez pana in panzele albe. Pentru ca apreciez ceea ce faci. Esti misto, "cel mai buuuun"!

Unu' mai putin bun decat tine, evident.

Zorba spunea...

pfui...

Anonim spunea...

Un indemn rezonabil, zic... Pfui, razesii mei!!! Sa le aratam noi cum se saluta la Iesi! Imi place atitudinea ta proactiva. Ti-am mai zis, parca esti o baba.

Zorba spunea...

pfaaaai!

Anonim spunea...

De ce nu ma surpinzi? Ah, scuze, pentru ca nu poti.

Anonim spunea...

*r