Oameni pe care nu-i invidiez

De citiva ani m-a binecuvintat pronia cu un job ce trezeste invidii. E si normal. Stau acasa, rostesc la microfon niste vorbe scrise de altii, iar sefii alor de scriu ma platesc bine. Chiar foarte bine. Sau ma duc la studiouri pentru reclame, unde sint primit cu cafea, ceai sau ce vreau eu si unde am de-a face cu oameni placuti, linistiti si care stiu meserie. Munca efectiva la o reclama e de vreo 10 minute. In cazurile mai grele… Odata am avut de spus un singur cuvint, „acum!” si pac suta de euro.

Din cotlonul nemuncii mele ma uit cu tristete, mila si mirare la ce trebuie sa munceasca unii pentru a trai. Si nu-i invidiez deloc. Iata:

Vatmanul, soferul de autobuz, troleibuz – scularea la ora 4 sau 3 jumate, ca sa poata pleca in cursa pe la 5-6. Opt ore in traficul bucurestean conducind o hardughie inseamna prapad. Nu inteleg cum de nu se repede in mine vatmanul cind ii blochez (fara sa vreau, desigur) linia la vreo intersectie. Culcarea, de multe ori, pe la 1 noaptea.

Soferul de taxi – frate! Oamenii astia invirt de colac ziua si noaptea. Cel mai mult stau pe margine asteptind o comanda prin statie. Eu, dupa o ora in trafic, sint obosit si stresat. Daca as fi taximetrist m-as sinucide. Clar. Plus ca daca vorbesti cu ei afli ca taximetria inseamna saracie, mai ales acum, pe vreme de criza. Daca te miri ca circula nebuneste, te miri degeaba.

Functionarul public – daca te-a pleznit soarta sa lucrezi intr-un birou la vreo primarie si daca nu ai obiceiul sa iei spagi, e naspa. Intorci hirtiile pe toate partile cit e ziulica de lunga, iar la socoteala banilor n-ai nevoie de un calculator. Sutele de lei le numeri pe degetele de la doua miini si ceva…
Nu mai zic de stres, de faptul ca ai de-a face cu oameni, iar oamenii pot fi rai si prosti si agasanti.

Profesorul – ar zice unii ca e usor sa fii profesor. Eu am fost si pot sa-ti spun ca nu e nici pe departe asa. Patru ore de munca pe zi cu elevii (adica cu diavolii) inseamna mai mult decit 8 ore in fabrica. Leafa e de tot cacatul si doar vacantele alea care cumuleaza vreo trei luni pe an mai pot face profesia asta atractiva cumva…

Casierita de la hipermarket – biata fata, sta pe un scaun 8 ore, nu vorbeste cu nimeni, ca n-are timp, nu stiu sind se duce la buda, ca n-are timp. In plus, e un zgomot de fond care ucide in hala aia imensa, zgomot intrerupt doar de bipurile scoase de aparatele care o inconjoara. Fetele de la pravalia mea din colt sint vesele, vorbesc toata ziua intre ele, se distreaza, cinta chiar si isi cunosc clientii. Le-am vazut o data fugarindu-se ca niste copii printre rafturi. Iar ieri vorbeau despre nu stiu care clienta care a murit. Prin comparatie, fetele de la hipermarket sint niste roboti defecti.

Ultimul e din bransa mea:
Voiceoverul de stiri – dotat si el cu o voce buna (sau nu) toata ziua citeste cu o viteza impusa de directorii de stiri, care in Romania au certitudinea ca stirile trebuie citite in stil mitraliera. Bietul om, cind termina lucrul, are falcile umflate si creierii varza. Haituit mereu de la spate de omul cu secundarul in mina, nu-l invidiez deloc.

Ma invidiez numai pe mine: fire-ai tu sa fii de pezevenchi, cafeaua – cafea, tigarea – tigare, huzurul huzur, la numaratul banilor iti trebuie ceva timp… trai neneaca!...

Hai sa fiu sanatos!